Ce este de facut in cazul alopeciei?

In cazul in care observati caderea parului care asociaza mancarimi sau aparitia unor iritatii la nivelul scalpului va recomandam sa mergeti la medicul dermatolog pentru un consult si teste suplimentare. Printre manevrele la care este posibil sa fiti supus in urma consultului dermatologic se numara si prelevarea de tesut de la nivelul scalpului pentru a decela prezenta sau absenta unei infectii. Totodata evaluarea corecta a unui pacient cu alopecie in vederea stabilirii diagnosticului si a unei conduite terapeutice eficiente va presupune efectuarea unor analize de sange (analize uzuale dar si dozari hormonale de tipul hormonilor tiroidieni si a celor androgeni in cazul femeilor). Evaluarea terenului autoimun al pacientului este de real ajutor pentru a exclude diagnosticul de alopecie areata.